sâmbătă, 25 februarie 2012

Manifestul JN din 6 febr. 2012

Manifestul din JURNALUL NAŢIONAL

● Alegerile parlamentare să nu poată fi organizate niciodată în aceeaşi zi cu alegerile locale;

● Sancţionarea traseismului politic - indiferent de funcţia eligibilă în care se află, alesul demisionar din partidul din care a făcut parte la momentul scrutinului electoral va pierde atât funcţia eligibilă, cât şi celelalte funcţii politice şi administrative ce i-au fost acordate datorită funcţiei eligibile;

● Mandatul Preşedintelui României să fie de 4 ani;

● Toate funcţiile de conducere publice să fie pe mandate de 4 ani, maximum două mandate; 

● Partidul sau alianţa care obţine cel mai mare număr de parlamentari să desemneze automat premierul;

● Guvernului trebuie să i se interzică amânarea aplicării legilor, o dată ce ele au fost promulgate şi pu¬blicate în Monitorul Oficial, precum şi amânarea aplicării sentinţelor şi hotărârilor judecătoreşti;

● Decizia de numire şi cea de revocare a unui membru al Guvernului să aparţină exclusiv premierului;

● Adoptarea unei moţiuni simple de către Parlament trebuie să ducă automat la demiterea ministrului care a făcut obiectul acelei moţiuni;

● Organizarea imediată de alegeri anticipate, atunci când majoritatea simplă a Parlamentului demisionează;

● Toate contractele şi actele adiţionale semnate de autorităţi, la toate nivelurile, trebuie să fie făcute publice în integralitatea lor;

● Limitarea guvernării prin ordonanţe de urgenţă, prin definirea clară a domeniilor şi a momentelor în care aceste ordonanţe pot fi emise;

● Drepturile câştigate în instanţă sunt inviolabile şi trebuie puse în aplicare atât de Stat şi insti¬tuţiile lui, cât şi de privaţi. Guvernul să nu mai poată abroga sau amâna plăţile către cei care câştigă în instanţe;

● Limitarea asumării răspunderii guvernamentale în Parlament la o singură dată într-o sesiune Parlamentară, astfel încât legi fundamentale, precum Legea educaţiei, Codul Muncii, Codul Penal, Codul Civil s.a.m.d., să nu mai ocolească Parlamentul;

● Eliminarea discriminării electorale pozitive a minorităţilor. Aceste partide ale minorităţilor, s-a dovedit, reprezintă un preş al puterii şi ajung să decidă soarta României;

● Depolitizarea funcţiilor de conducere ale autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală. Funcţiile politice să fie doar cele de miniştri şi de secretari de stat;

● Adoptarea legilor electorale care stau la baza jocului democratic cu cel puţin 75% din voturile parlamentarilor. Dacă majoritatea parlamentară deţine cel puţin 75% din voturi, legile vor fi adoptate prin referendum, astfel încât nici o putere politică să nu poată vota vreodată astfel de legi în favoarea sa (vezi legea votului prin corespondenţă, alegerea primarilor dintr-un singur tur, comasarea alegerilor etc.);

● Modificarea Legii educaţiei astfel încât conducerea inspectoratelor judeţene şi, respectiv, a instituţiilor de învăţământ să fie desemnată prin concurs şi, respectiv, prin alegeri organizate de consiliul de administraţie;

● Prezenţa la vot trebuie să fie obligatorie, absenteismul urmând a fi sancţionat cu amendă modică. Prin absenteismul de la vot se încalcă o regulă de bază în orice democraţie şi anume "majoritatea decide;

● Depolitizarea Curţii Constituţionale şi limitarea pronunţării ei strict la problemele constituţionale;

● Depolitizarea CNA - membrii CNA să fie aleşi prin concurs;

● Depolitizarea instituţiilor mass-media publice - conducerea Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune să fie desemnate prin concurs;

● Consultarea cetăţenilor români, prin referendum, înainte de adoptarea unor proiecte de interes naţional;

● Reducerea numărului de servicii secrete/de informaţii.