vineri, 17 februarie 2012

Sorin Andrei - Ce-or avea românii împotriva FMI şi-a Băncii Mondiale?


Ce-or avea românii împotriva FMI şi-a Băncii Mondiale?

Pleacă FMI, vine FMI. Probabil că nici n-or fi ajuns bine acasă (dacă ăştia or avea aşa ceva!), plecaţi mai alaltăieri din România, că iată-i pe minunaţii reprezentanţi ai FMI, aceşti salvatori ai POPORULUI ROMÂN, cum se-ntorc, la solicitarea lui Ungureanu, spre a discuta situaţia ţării şi spre a implementa noi şi noi programe prin care acest popor se va ridica pe cele mai înalte culmi ale liniştii şi bunăstării.
Bun, şi pentru asta trebuia să începem să urlăm în felul ăsta (că urlă presa...)?
Ce-or avea românii, unii dintre noi desigur, cu aceşti binefăcători fără de care ar fi fost vai de capul nostru?
De ce i-or acuza, spre exemplu, că în baza unei declaraţii făcute în ziua de 10.10.07 de către preşedintele de-atunci al Israelului, Shimon Perez, aceştia vor cumpăra, printre altele, şi România şi că, de fapt, prin activitatea febrilă a FMI-ului şi-a Băncii Mondiale din ultimii ani acest deziderat s-a şi împlinit?
De ce i-or acuza de faptul că doresc să ne transforme în sclavii lor, a ovreilor şi-a masonilor şi-a cine mai ştie căror mondialişti, globalişti, cavaleri şi templieri şi că, vezi Doamne, grecii care şi ei sânt supuşi aceluiaşi risc se opun cu vehemenţă, iar noi ne ducem, precum viţeii, cu gâtul spre satâr?
De ce le-or pune-n cârcă faptul că prin anii ’90 – ’92, atât FMI cât şi Banca Mondială (o fi, oare, vreo diferenţă între ele?!), au pornit un adevărat război mediatic de dezinformare atât a românilor cât şi a altor creduli faţă de greşeala făcută de România comunistă prin plata totală a datoriei externe, sugerându-se şi dându-se exemple de ţări ale căror popoare trăiesc precum în sânul lui Avraam (tot în zona asta ajungem?!), tocmai datorită sumelor imense de bani cu care s-au împrumutat de la ei, de la salvatorii planetei de această dată?
Dar cel mai tare mă intrigă faptul că românii, unii dintre ei, repet, şi-au permis să exemplifice modul de funcţionare al FMI folosindu-se de o metodă verificată în timp şi care i-a ajutat poate cel mai mult spre a nu-şi pierde minţile în anii de glorie ai comunismului (despre care, de fapt, se spune că şi ăsta este tot opera ovreilor; vezi-l pe Marx, pe Lenin, pe Ana Pauker şi gaşca, etc), adică de umorul cel atât de zemos al bancurilor. Iată unul aici, mai jos, despre care se spune că ar da pe faţă principiile celor două organisme financiare mondiale atât de mult aplecate spre interesele naţionale ale românilor, că despe ei este vorba acum:     
”Se spune despre românul Ion cum, fiind el într-o mare criză economică, se duce la vecinul Iţic să împumute, până în primăvară, doi lei.
- Bine, îţi dau doi lei împrumut, îi zise Iţic, dar îmi laşi toporul zălog, iar la primăvară îmi dai înapoi patru lei.
Strâns bine de criza financiară, Ion se-nvoi. Lăsă toporul zălog, luă banii şi dădu să plece. Iţic, însă, îi propuse:
- Măi, Ioane, ştii la ce mă gândesc? La primăvară o să-ţi fie greu să-mi dai înapoi cei patru lei, întrucât iarna e lungă, grea, cheltuieli mari, aşa că ia dă tu acum doi lei înapoi şi la primăvară o să-ţi fie mai uşor să-i dai şi pe ceilalţi doi!
Ion se gândi, fu convins de avantajul propunerii, îi inapoie doi lei şi plecă spre casă, firesc, mai uşurat. Pe drum însă, el tot calcula: Hm! Bani nu am, topor nu am şi m-am mai ales şi cu doi lei datorie, parcă ceva nu e cuşer...”
Bine, dar mie nu-mi vine să cred toate chestiunile astea. Cum ar putea FMI-ul să gândească şi să facă aşa ceva? Păi ia uitaţi-vă cine sânt ei şi ce vor ei; conform, ce e drept, declaraţiilor lor:
FMI este o organizaţie internaţională care are 187 de ţări membre, înfiinţată pentru a promova cooperarea monetară internaţională, stabilitatea valutară şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă şi pentru a acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, în condiţii adecvate, pentru a contribui la ajustarea balanţei de plăţi.” – declaraţia fondului extrasă de pe site-ul oficial al acestuia.
Ei, cum e? Parcă altfel dă inima ghes în tine când auzi despre ”creştere economică”, ”asistenţă financiară”, despre ”ajustarea balanţei” (ce e drept aici au omis să menţioneze despre a cui balanţă e vorba)?
Păi şi-atunci, ce-or avea toţi românii cu ei, cu ovreii aştia sionişti despre care se zice că ar fi stăpânii FMI-ului şi, implicit, al celor îndatoraţi la ei?
Dar ştiţi la ce mă gândesc? Cred că românii (doar unii dintre ei, repet şi tot repet), l-au studiat, fie în tinereţe, fie mai târziu de prea multă plictiseală şi bunăstare, pe unul dintre patriarhii povestitorilor noştri, Ion Creangă, cel care a scris poezia numită ”Olteni la Iaşi”. Asta cred eu, pentru că i-auziţi aici :  
            I                                                                                             IV
Ce răsună? Ce s-aude?                                                            Iazmele otrăvitoare,
Ce glas dulce românesc?                                                         Duhul rău şi necurat,
Ce flăcăi ca bradul verde,                                                        Vai! Destul ne-au supt puterea
Ochii noştri îi uimesc?                                                              Şi vieaţa ne-au secat.
Sânt Olteni, scăparea noastră                                                   De pe ochii voştri rupeţi
Bucuraţi-vă Ieşeni!                                                                  Pânza-ntinsă de duşmani!         
Voi cu inima creştină,                                                              Voi cu inima creştină,
Cumpăraţi de la Olteni                                                         Nici un ac de la jidani!
            II                                                                                            V
Oltul falnic prin copii-şi                                                            Fraţii certe-se-ntre dânşii,
Zice Prutului scârbit:                                                                Fiii cu părinţii lor!         
- Dulce frate, fii în pace,                                                                      Dar blăstăm cu foc s-ajungă
Steaua ta a răsărit!                                                                  Pe acel cutezător,
La cel glas de mângâiere                                                         Care fără de iubire
Geme sufletu-n duşmani;                                                          S-ar uita la cei Munteni!
Voi cu inima creştină,                                                              Ascultaţi Români cuvântu-mi:
Nici un ac de la jidani!                                                                      Cumpăraţi de la Olteni!        
            III                                                                                          VI
Mică e lumina încă!                                                                 Şi atunci vieaţa noastră
Dar credinţa-n Cel de sus,                                                        Precum răul cristalin,
În părintele dreptăţii,                                                                Se va scurge limpezită
Şi-ntunericu-i răpus!                                                                De otravă şi venin.
Soarele frumos luci-va                                                             Morţii noştri n-or mai plânge
Bucuraţi-vă Ieşeni!                                                                  Sub călcâe de duşmani.
Voi cu inima creştină,                                                              Sus dar inimile voastre!
Cumpăraţi de la Olteni!                                                        Nici un ac de la jidani!

(Notă: poezie publicată în ”Scrieri”, ediţia I, Iaşi, 1892, vol. II, pag. 187 – 189. Postumă.)

Deci, ce ziceţi, îi punem deoparte, undeva adânc, cât mai adânc, în beci, pe cei care până acum au cumpărat de la jidani şi ne-apucăm noi să cumpărăm... de la români?

Eu unul vă doresc spor la shopping, dar numai pe româneşte!

Sorin ANDREI                                                                                                         Februarie, 2012.

PS: sper să nu le treacă prin minte l’alde maximilian katz să ceară, precum în 2011, Academiei Române să-l oblige pe Ion Creangă spre a-şi cenzura propria-i poezie prin înlocuirea cuvântului ”jidan” ca fiind unul nelegitim!!!