marți, 28 august 2012

Mircea Vâlcu-Mehedinţi - POLITICA IMPOTRIVA POPORULUI PE BANII CONTRIBUABILILOR

Primul mesaj de la Bruxelles al lui Băse pentru români (imag. trimisă de Plinius)

 

SCRISOARE DESCHISĂ

Mult stimate doamne şi domni,
Am urmărit cu deosebit interes mesajele dumneavoastră. Întotdeauna aveţi dreptate în ce scrieţi sau în mesajele altora, dar selectate de dumneavoastră şi trimise nouă, cei care suntem de aceeaşi parte a baricadei.
Deci, subliniez: AVEŢI PERFECTĂ DREPTATE.
Şi cu asta ce-am făcut? 
Am constatat. Ei, şi? 
Am fost pe postul (poziţia) "Câinii latră, ursul merge". Am lătrat mult. Şi eu am lătrat în cele peste 4000 de pagini scrise, în cărţile mele. Şi cu asta ce-am realizat? Am pierdut din viaţă 22 de ani! Subscriu la cele spuse de Petre Ţuţea: "Numai un idiot ca mine putea face 13 ani de închisoare, pentru un popor de idioţi." 
Poporul român s-a dovedit şi a rămas în continuare tot o populaţie de imbecili. A şi demonstrat-o. Chiar în actualul referendum. Au dovedit că mai mult de 50% sunt imbecili, leneşi... Credeţi-mă că nu găsesc calificative pentru a arăta cine suntem.
Cu toate apelurile noastre, al foarte puţinilor români, am rămas tot cu vechea noastră genă, pur românească: suntem şi astăzi, tot cei care l-au ucis pe Buerebista, pe Decebal, pe Mihai Viteazul, pe Tudor Vladimirescu, pe Antonescu, pe Ceauşescu şi pe mulţi, mulţi, mulţi alţii.  Liberalii ăştia... Haideţi să ne amintim de "Marele Brătianu"! El a condus monstruoasa coaliţie care l-a îndepărtat pe primul rege al României - Alexandru Ioan I, care a rămas în istorie, nu cu adevăratul lui nume de rege (Alexandru Ioan I) ci cu numele lui de dinainte de a fi primul rege, curat român, adică a rămas în istorie cu numele de Alexandru Ioan Cuza. Să-i întrebăm  noi pe români, ştiu ei cine a fost Alexandru Ioan I? Vă asigur că habar nu au. Şi din care motiv a rămas cu numele lui de colonel? Pentru că n-a vrut masonul, trădătorul de ţară, Ioan Brătianu! Să citim istoria ascunsă, stimaţi români, şi cum să nu spun eu (cu multă părere de rău, pentru că şi eu sunt român şi-mi iubesc neamul, chiar dacă are gena asta nenorocită, aceea de a-i iubi mai mult pe străini, adică să-i pupe în dos şi, în schimb să-şi urască fraţii! Tinerii să-i urască pe bătrâni, muncitorii pe funcţionari, ţăranii pe intelectuali, pe muncitori, civilii să-i urască pe ofiţeri,  etc etc. Of, doamne, că tare eliptici de inteligenţă mai suntem! Ion Creangă spunea: "Ştiu că sunt un prost, dar când privesc în jur, îmi creşte inima". Eu spun că "sunt prost, dar când privesc în jur îmi plânge sufletul pentru că alţii mă întrec". 
Să revin la actualitate. Cine este de vină că astăzi suntem în situaţia în care suntem? Noi, românii suntem singurii vinovaţi! De ce nu ne-am dus la vot? Un singur răspuns există: Pentru imbecilitatea care ne caracterizează. Ştiu că mulţi nu-mi vor da dreptate. De ce? Pentru că noi, pentru faptele noastre, suntem obişnuiţi, pentru că asta ne este firea, să dăm vina pe alţii. Unul îmi spunea că ni se trage de la fanarioţi. Eu îi răspund: Cine îi pune pe imbecilii autohtoni, să scrie fără diacritice, să deturneze adevăratul înţeles al unor cuvinte sau expresii româneşti, să scrie reclamele, firmele, anunţurile în limba engleză? Deh! Acum întrebuinţăm "Romgleza"! Nu româna pe care o ştiam din copilărie!
Am dat câteva exemple, doar câteva, pentru că ele sunt cu grămada.
Sar la o altă idee: Văd pe la diferite televiziuni, că am început să lăudăm regalitatea. Nu vedeţi, stimaţi academicieni, profesori universitari, că este tot o manipulare a minţii populaţiei? Dumneavoastră, domnilor academicieni, profesori universitari de istorie etc, nu vedeţi că sunteţi manipulaţi? Oare atât de pr... sunteţi? (mi-e jenă să vă spun cuvântul care se potriveşte inteligenţei voastre). Portretul lui Mihai, trădătorul de ţară, a început să se afişeze peste tot. Mai ieri, un academician-istoric, de mare prestigiu, începuse să argumenteze că ziua noastră naţională ar trebui să fie 10 Mai! De ce nu 24 ianuarie? Dacă nu mai vrea să fie în decembrie, de ce să nu fie în ianuarie? Domnul academician-istoric nu cunoaşte nici atâta istorie? 
Sau altceva: Mihai mai are puţine zile. Este foarte bătrân şi mult senil (fost oligofren de-o viaţă întreagă, acest bâlbâit), manipulat de ginerele său iubit, Dudă. Păi, când se va duce în veşnicie, care îi va fi urmaşul? Principele DUDĂ?
Revin la situaţia de astăzi: Iată că Băsescu, va fi din nou la cârma ţării. Ponta, în care îmi pusesem şi eu, simplu cetăţean, speranţele, a cedat! De ce a iniţiat mascarada asta de referendum? Pentru ca să se ajungă în acelaşi punct de unde am plecat? Bineînţeles că USL va scădea în sondaje. Iar Băsescu, îşi va urma cursul lui obişnuit. 
Şi ce dacă? vor spune unii.
Într-adevăr, ce dacă?     
Mircea Vâlcu-Mehedinţi

P.S. Mi-e lehamite şi scârbă.
Este ultimul mesaj despre situaţia noastră, pe care îl mai scriu. Nu are rost să latru la Lună! Fiindcă ea va sta, neclintită, tot acolo. Lătratul meu şi al celor câţiva nu o va mişca din loc.